Activitatea susţinută ca senator în Parlamentul României
-
Vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Silvicultură
-
Membru al Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport
-
Prezenţa la lucrările Senatului şi pe secţiuni – 92%
-
Luări de cuvânt în plen – 267
-
Inţiative legislative – 66, din care 19 au fost adoptate.
-
Declaraţii în plen – 34
Câteva din legile adoptate:
- introducerea în Codul Muncii a prevederii ca cea de-a doua zi de Rusalii să fie declarată liberă;
- acordarea de miere de albine pentru copiii preşcolari şi şcolari din învăţământul de stat, în cadrul programului „cornul şi laptele”;
- îmbunătăţirea sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;
- modificarea şi completarea Legii referitoare la instituirea Bursei şcolare „Guvernul României”; Legea de instituire a „Zilei Şcolii”;
- Adoptarea Legii pomiculturii.
Câteva din iniţiativele legislative aflate în procedură parlamentară:
- modificarea şi completarea Legii privind protecţia copilului; modificarea Legii privitoare la serviciile de utilitate publică;
- modificarea Codului Familiei;
- modificarea şi completarea Legii privitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale;
- protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap.
